Caută
  • Adrian Grauenfels

Dr. Schor - Umorul, Gioconda și alte incredibile aventuri


Trebuie să recunoaștem din capul locului, că umorul este o treabă extrem de serioasă. Glumele, zambetele, satira, fac lumea mai bună, mai suportabilă. La Paris în secolul 17, Pierre Chamblain de Marivaux scrie sute de comedii care fac deliciul orașului. Se jucau non stop, întâi în toată Franța apoi în Italia. El face bășcălie de analfabeți, de burghezi, de fandosiți, de limba franceză stâlcită de parveniții vremii sale. Peter Ustinov spune undeva: "Umorul este un fel comic de a fi serios". La noi în Israel, dr. Dorel Schor își ia munca de vindecare pshiologica a cititorilor săi în foarte serios. O carte a sa (una din cele 12 scrise până azi) ne avertizează direct din titlu: " Zâmbește, mâine va fi mai rău". Această premoniție se întâmplă și în Israelul nostru frământat, tensionat și fără de liniște, o glumă bună ne trezește din depresia existențialistă la care ne supun vecinii, administrația, colegii, nevestele, (te încântă o lună și te descântă toată viața *). Se poate spune cu precizie că pe Dorel îl preocupă 3 lucruri: pictura , aforismele, și scurtele sale povestiri pline de șarm, finețe și har literar. Editura SAGA a avut plăcerea să publice zilele acestea on ouă carte - culegerea de schițe umoristice : "Cine sună la uşă?" . Cartea conține 200 de pagini de satiră, caricaturi (semnate de: Constantin Ciosu, Costel Patrăşcanu) adunate într-un maraton plin de vervă și veselie. Pe copertă o Gioconda vădit îngrijorată de ce se întâmplă cu noi este gata să tragă semnalul de alarmă. Cine sună la ușă? întreabă ea ...La ora asta? ... Păi noi suntem: De exemplu, unii care au nevoie de dr. Cucu de la psihiatrie. O scurtă discuție cu ilustrul specialist ne ne convinge de chintesența profesiei sale :. "Cine nu e pacient o să fie, nu există oameni care nu-s pacienţi! ". Apoi, ca într-o piesă de Marivaux, autorul îl compătimește pe domnul Marcu, care a căzut pe scări în față familiei Gurnișt, și refuzând să vadă un doctor deraiază, adică își neglijează serviciul, se îmbracă elegant, merge la concerete, și în final bietul nefericit se și însoară cu blonda Raimonda, spre stupefacția blocului și a dentistului Kleinergrois (adică micul-mare), act total nesăbuit care ne convinge că "o cădere în cap este o afacere nerentabilă". Mai încolo ne aștepată o expediție în munții Himalaya pe care autorul o va povești la imboldul domnului Ghezuntertoit amicilor curioși, care strânși în jurul povestitorului îl întrerup la fiecare frază, ca să relateze ei: cum Brodiciche a cumpărat un pulover la Londra, Ștrudelman a dormit oribil la un scump hotel elvețian, iar Manole la Paris n-a găsit o stradă centrală deși îl escorta un polițist local. Exasperat povestitorul ar vrea să adauge un cuvânt despre ce se mănâncă în Himalaya, dar nu este lăsat, e întrerupt brutal de Șeinerovici care a întâlnit un pește lung la Amsterdam, peste orice închipuire. "Gluma este o sare ce trebuie întrebuinţată cu economie”, spunea Pitagora. Dorel Schor exemplifică cumpătarea și economia unora în schița curat carageliană "Taxi, Taxi". Să vă povestesc ce se întâmplă: Dimineața eroul poveștii cu pricina se aruncă într-un taxi ca să ajungă cât mai repede acasă. Uitase un obiect important. Dar șoferul face fițe încercând să lungească drumul. Cu mine nu-i merge, zice clientul, știu exact tariful și îi cere restul cuvenit la o hârtie de o sută, dar șoferul nu are rest la sută, că doar e primul client al zilei. Mușteriul încearcă să schimbe bancnota de o sută la băcan, la chioșcul de ziare, la bancă (unde i se deschide un cont de economii) dar fără succes... Hai în centru, zice șoferului, acolo precis voi găsi unde să schimb banii. Ajunși în centru omul nostru își da seama că în vâltoarea lucrurilor a uitat să ia obiectul pentru care se întorsese acasă. Nervoși, cei doi se întorc la reședința omului, contorul arată exact 100, iar clientul coboară mulțumit zicând: mama lui de excroc, pe mine vroia asta să păcălească? Este necesar să parafrazez aforismul lui Euclid: "ca să măsori o distanță trebuie să o străbați": Ca să te bucuri de umorul doctorului în umor Dorel Schor, trebuie să parcurgi neapărat cartea "Cine sună la ușă?". Descoperirile vor fi mereu spumoase și garantat comice. Aș continua dar mă oprește soția mea cu întrebarea: Ce faci aici? Nimic zic. Dar asta ai făcut ieri, răspunde ea. Da, draga mea, dar ieri n-am terminat. Îmi cer deci scuze și vă las cu Dr. Schor și eroii săi năstruș-nici. Eu vă invidiez deja...

AG - Editura SAGA 2018

105 afișare0 comentariu

Postări recente

Afișează-le pe toate

Subscribe to Our Newsletter

© 2020 SAGA PUBLISHING