Caută
  • Adrian Grauenfels

Literatura la Fenicieni *

Vorbind despre fenicieni un scriitor roman originar din Spania unde fenicienii întemeiaseră în trecut numeroase colonii, cunoscandu-i bine spunea că aceştia erau „foarte iscusiți în scrieri şi în literatură" . Dar literatura feniciană a pierit în cea mai mare parte, mai ales datorită faptului că fenicienii scriau pe foi de papirus pe care îl importau din Egipt, cu care aveau strânse raporturi comerciale. Citim în descrierea călătoriei lui Uen Amun la Byblos, ce datează din secolul al XI-lea î.e.n cum acesta duce în marele oraş fenician „cinci sute de suluri de papirus din soiul cel mai bun" , material de scris căutat de fenicieni care îşi scriau poate şi socotelile sau registrele comerciale tot pe papirus. (Se pomeneşte chiar de „catastiful socotelilor zilnice ale părinţilor" regelui din Byblos). Era cu neputință ca fenicienii să nu înțeleagă avantajele scrierii pe papirus fiind in relații aşa de frecvente cu porturile şi locuitorii Egiptului. Dealtfel ni s-au păstrat la Tell el-Amarna o serie de scrisori adresate faraonului Ikhunaton (Amenofis al IV-lea) de către regi şi principi din Palestina şi Siria care scriau încă in secolul XIV î.e.n. pe papirus. Apoi fenicienii care au preluat scrierea lor de la egipteni, trebuiau în mod necesar să-i imite preluând de la ei şi materialul pe care scriau. Dar în vreme ce uscăciunea pământului egiptean asigură conservarea în bune condiţii a tot ce se îngroapă in el, umiditatea climatului fenician din porturile mediteraneene a nimicit repede orice fel de material perisabil, cum ar fi papirusul. In felul acesta multe din textele literare feniciene s-au distrus şi nu ne-au rămas decît cele scrise pe tăbliţele de lut la Ugarit, textele unor inscripții dăltuite pe pietre şi textele transmise de autori greci şi romani. Cele dintâi texte literare canaaneene trebuie socotite cele din statul-oraş Ebla care au fost regăsite recent de o misiune arheologică italiană, dar nu au fost încă publicate. Acestea, datând din mileniul al III-lea î.e.n., trebuie considerate drept cele mai vechi texte literare semite, întrucât în mileniul al III-lea semiții din Valea Tigrului şi a Eufratului, care întemeiaseră mici state-oraşe, scriau numai în sumeriană. La Ebla (actualmente Tell Mardikh), stat-oraş semit aşezat in nordul Siriei, s-au găsit aşadar un număr de texte mitologice, imnuri închinate zeilor, incantatii şi culegeri de proverbe care sunt cu câteva secole anterioare textelor de la Ugarit. Dar pană acum nu a fost publicat nici unul din textele literare de la Ebla. Textele de la Ugarit cuprind, însă, în mare parte miturile principale ale canaaneenilor reflectate în lungi poeme epico-mitologice. Scrise cu caracterele cuneiforme ale scrierii alfabetice de la Ugarit pe tăblițe de argilă, aceste poeme sunt înainte de toate creații menite să fie recitate la ceremoniile religioase din Ugarit. Dar textele cuneiforme cu scriere consonantică ugaritică sunt juridice, diplomatice, liturgice şi texte pe care azi le numim, conform criteriilor noastre actuale, literare. Însă ele nu erau câtuşi de puțin „literatură" pentru ugariti, ci texte magice, care aveau puterea să reînvie prin evocare (tot un procedeu de magie imitativă) şi repetitie, evenimente trecute, să le reînvie ca să spunem aşa prin înfățișarea şi povestirea lor din nou. Vom expune pe rând cuprinsul principalelor poeme ugaritice. Începând cu acela al regelui Keret. Acesta domnea peste un ținut canaanean în Siria sau în Palestina şi rămăsese singur după ce moartea îi secerase nevasta iubită şi toţi copiii. Regeie Keret plângea amarnic soarta sa şi într-o noapte i se arată într-o vedenie zeul El care îl întrebă din ce pricină jeleşte atîta. Regele Keret îi răspunde că nu doreşte nimic altceva, nici bogăţie, nici pământuri, nici robi, ci doar copii ca să-i aibă urmaşi drepti ai săi. Atunci zeul El îi dă poruncă să aducă o jertfă curată şi după aceea să-şi adune oştire şi merinde pentru un război de şase luni. După un drum lung de şapte zile, oştirea sa va ajunge în ținutul Udum. Acolo îi va izgoni de pe cîmpuri pe toţi supuşii regelui şi va face un popas de şase zile. După trecerea acestui răstimp, regele oraşului Udum, numit Pabil, va trimite soli la regele Keret, cerându-i pace. Dar regele Keret să nu se învoiască, ci să ceară drept plată pentru pace pe fiica regelui Pabil, pe frumoasa fecioară Hurrya, cu care să se căsătorească şi să aibă copii. Făcând întocmai cum i se dăduse poruncă, regele Keret își adună o oaste după ce împlinește o jertfă de mulţumire zeului El ajunge în faţa cetăţii Udum. Acolo el respinge darurile trimise de regele Pabil şi îi cere de soţie pe fiica sa Hurrya. Iată în ce fel respinge Keret oferta regelui Pabil cand solii vin să-i aducă daruri :

Danel trimite înapoi pe soli. Ce imi foloseste mie ar

gintul sau aurul, ce nevoie am eu de robi pe vecie ? Dă-mi ce-i lipsește neamului meu, Dă-mi-o pe frumoasa Hurrya Cea mai frumoasă din neamul tău, prima ta născută A cărei gingășie, este la fel ca a lui Anat A cărei frumuseţe este aidoma ca a lui Astarte Ai cărei ochi sunt pietre scumpe de lapis-lazuli Ale cărei pleoape sunt ca niște potire de alabastru, Eu îmi voi afla pacea cufundându-mă în vederea ochilor ei Pentru că El, tatăl oamenilor, mi-a făgăduit Arătându-mi-se în vis Nașterea unui copil al meu, al lui Keret Al unei mlădiţe mie, sluga lui El."

În cele din urmă, plânsă şi bocită de toţi cetăţenii din Udum care o iubeau pentru sufletul ei bun, Hurrya pleacă la regele Keret cu care se căsătoreşte. Regele Keret capătă din această căsătorie şapte copii, dar după un timp el cade greu bolnav, fără nădejde de tămăduire şi cere zeilor însănătoşirea sa. Zeul El, după ce îi întrebase pe ceilalţi zei cine este în stare să-l vindece pe regele Keret, se duc e el însuși, rosteşte un descântec şi o trimite pe zeiţa Satagat, a tămăduirii, să se ducă la Keret să-l vindece. După ce mănâncă, regele Keret este vindecat şi refăcut, dar unul dintre fii săi îi propune să lase domnia şi să-I facă rege în locul lui pe el. Bătrânul rege refuză, arătând că zeii îl vor osândi pentru trufia ca şi pentru lipsa de cinste ce arată tatălui său. Legenda lui Aqhat începe cu înfățișarea unui rege din Canaan, Danel care aduce jertfă zeilor cerându-le neapărat un fiu. Zeul El se înduioșează şi îi făgăduieşte că va avea un fiu. Soţia regelui Danel cade grea şi naşte un fiu care va merge pe calea tatălui său, adică va fi milostiv, va ajuta pe văduve şi pe orfani. Fiul regelui Danel se numeşte Aqhat şi el este personajul central al poemului mitologic. În una din zile, zeul meşteşugar Kothar-Hasis vine la regele Danel şi acesta îl ospătează pe el şi pe însoțitorii săi. Dar regele cere zeului făurar să-i dea în dar fiului său arcul său minunat, şi zeul pune pe genunchii lui Aqhat acest arc fermecat. Aqhat cu ajutorul acestui arc doboară un mare număr de jivine sălbatice şi zeiţa fecioară Anat, sora lui Baal, priveşte cu multă pizmă la acest arc pe care ar dori să-l aibă ea. Ea îi făgăduieşte lui Aqhat aur şi argint drept plată pentru acest arc, dar Aqhat nu se lasă înduplecat şi nu vrea să-i dea arcul său, spunându-i să dobândească alt arc făcut pentru ea. In cele din urmă zeiţa Anat îi propune lui Aqhat să-i dăruiască nemurirea in schimbul arcului său. Redăm introducerea acestui pasaj din poemul ugaritic :

“Cere viaţă, o viteazule Aqhat ! Cere viaţă şi eu ţi-o voi dărui ! Nemurirea ţi-o voi hărăzi. Te voi face să numeri anii cu Baal Cu fiul lui El vei socoti lunile. Insă Aqhat răspunse : „Să nu rosteşti minciună, Zeiţă Un om viteaz dispreţuieşte neadevărul tău ! Ce altă viaţă poate să mai aibă omul Care este oare soarta lui? Cărunţia îmi va cuprinde capul Și părul alb se va întinde pe capul meu, Voi muri aşa cum moare orice om. Voi muri fără nici o îndoială."

Dar Aqhat nu vrea să primească spunând că rostul omului este să moară, iar arcul nu este o armă ce poate fi mânuită de femei, ci doar de un bărbat. Jignită in mândria ei de zeiţă războinică, Anat se duce la tatăl ei, zeul El, şi îi cere îngăduința să facă orice lui Aqhat spre a-i smulge arcul lui mult dorit. Zeul El îi permite în cele din urmă să dobândească arcul de la Aqhat. Atunci zeiţa Anat se duce la un alt zeu, Yatpan, cerându-i să se prefacă in vultur să atace pe Aqhat şi să-i ia arcul său. Yatpan, devenit vultur, se repede asupra lui Aqhat, în timp ce acesta era aşezat la masă, şi îl ucide pe tânărul fiu al regelui Danel : Dar Aqhat nu vrea să primească spunând că rostul omului este să moară, iar arcul nu este o armă ce poate fi mânuită de femei, ci doar de un bărbat. Jignită in mândria ei de zeiţă războinică, Anat se duce la tatăl ei, zeul El, şi îi cere îngăduința să facă orice lui Aqhat spre a-i smulge arcul lui mult dorit. Zeul El îi permite în cele din urmă să dobândească arcul de la Aqhat. Atunci zeiţa Anat se duce la un alt zeu, Yatpan, cerându-i să se prefacă in vultur să atace pe Aqhat şi să-i ia arcul său. Yatpan, devenit vultur, se repede asupra lui Aqhat, în timp ce acesta era aşezat la masă, şi îl ucide pe tânărul fiu al regelui Danel :

„În vreme ce Aqhat işi ia pranz ul, În timp ce fiul lui Danel stă in faţa mesei Vulturi zboară peste capul lui Stolul de şoimi îl privește Printre vulturi zboară si zeiţa Anat Atunci se aruncă Yatpan pe el Și îl lovește de două ori în cap De trei ori după ureche Îi varsă sângele ca apa Ca un izvor curge pe genunchii lui Sufletul său pleacă din el ca vantul Duhul lui se duce ca răsuflarea Ca aburul din nări."

Dar arcul, deşi este în posesiunea lui Yatpan, este rupt, sau poate căzut în apă şi astfel zeiţa Anat nu poate pune mâna pe el. Dar moartea tânărului Aqhat a pricinuit uscăciune, secetă şi nimicirea campiilor semănate. De aceea zeiţa Anat plange pe Aqhat şi promite că-l va readuce la viaţă spre a obţine arcul minunat cu săgeţile sale astfel ca rodnicia ogoarelor să renască. Dar sora lui Aqhat, Pughat, văzând seceta care a uscat toată verdeaţa câmpului cere regelui Danel să izgonească seceta. Iar bătrânul rege nu poate face nimic şi şapte ani a fost secetă şi o foamete cumplită în ţara regelui Danel. Tocmai atunci sosesc solii care aduc vestea că Aqhat a fost ucis de zeiţa Anat. Regele Danel (numele său înseamnă „zeul El este judecător") face jurământ că-l va răzbuna pe fiul său ucis şi-l imploră pe zeul Baal să-i arate care vultur a înghiţit trupul lui Aqhat ca să-i facă o îngropăciune vrednică de cinste. El blestemă trei oraşe vecine cu locul unde a fost ucis Aqhat după care se întoarce în palatele sale şi plange pe Aqhat vreme de şapte ani. Dar fiica sa, Pughat, vrea şi ea să-l răzbune pe fratele său mort şi îşi pune în gând să se folosească de Yatpan în acest scop, neştiind că el este ucigaşul fratelui său. Sfârșitul poemului nu s-a păstrat dar este foarte probabil că vorbeşte despre strângerea rămășițelor lui Aqhat şi învierea lui. Miturile lui Baal sînt o serie de poeme grupate în jurul persoanei zeului Baal, dar tăbliţele cuprinzând aceste poeme sînt destul de rău păstrate, au ajuns la noi în fragmente de text.


* Civilizația Feniciană - Constantin Daniel


43 afișare1 comentariu

Subscribe to Our Newsletter

© 2020 SAGA PUBLISHING