Caută
  • Adrian Grauenfels

LEGENDA LUI ŞAPTE-TREIZECI

Autor: Mahai *

“Halt!” strigau poterele în urma lor, în timp ce ei se îndreptau spre pădure în galopul cel mai fulminant, cântând o arie celebră din “Nabucco” de Verdi pe versuri socialiste: “Sculaţi, voi, oropsiţi ai sorţii…”. Haiducii aveau ca slogan aceste frumoase versuri, pe care le cântau boierilor şi ciocoilor înainte să le dea peste cap cu ghioagele lor.

Seara, la lumina flăcării aprinse în pădure, mâncând un miel înăbuşit haiduceşte, ei narau poveşti despre ţărani, oamenii simpli şi oropsiţi ai acelor zile. Din vorbele lor se desprindea dorinţa fierbinte pentru o nouă societate şi o lume mai bună, în care să nu mai existe exploatarea omului de către om, şi în care şi ei vor putea să vină acasă, să-şi crească porcii şi să-şi lucreze pământul, aşa cum le stătea în fire. Dar visurile lor, împărtăşite în acele nopţi lungi şi reci, în aşteptarea unor zile mai bune nu aveau să fie duse la împlinire prea curând, din păcate.

Organizaţia Haiducii lui Şapte Treizeci avea mari probleme: începea iarna, găzdoaia le cerea chirie tot mai mare, de ajunseseră ca banii furaţi de la bogaţi să-i împartă jumate la găzdoaie şi jumate la săraci, împăratul pusese o recompensă de 230 de ţechini pe capul fiecărui haiduc şi 500 de napoleoni pe capul şefului. Vremuri grele, îşi ziceau cu toţii, aşteptând cu speranţă primăvara, când mai puteau mişca ceva. Şapte Treizeci însuşi, lotrul fioros cu barbă roşie ţepoasă, poreclit astfel din cauza orei alese pentru atacurile lui surpriză asupra comunităţilor boiereşti, se temea ca nu cumva să existe scurgeri de informaţii din partea vreunui haiduc ce ar fi vrut să-şi scape pielea şi să încaseze recompensa. Cel mai tare îl bănuia pe Jimblă, poreclit Laşu, de când acesta provocase şi bătuse un copil de şapte ani ca să se dea mare în faţa fiului său. “Jimblă ăsta e capabil de orice” îi spusese într-o seară tovarăşul său cel mai de încredere.

După ce toţi haiducii s-au pus pe somn, legănaţi de sforăitul haiducului care făcea de cart, Şapte Treizeci şi cu Guliuţă cel Mic, tovarăşul său, se retraseră într-un colţ mai întunecat, hotărâţi să rezolve odată şi pentru totdeauna problema vreunei trădări.

“N-aş vrea să fiu în pielea iudei” spuse în şoaptă Guliuţă. “Nu cred că aş putea trăi cu aşa o chestie pe conştiinţă. Imaginează-ţi, să fii nevoit să dai ochii zi de zi cu neamurile şi copiii celor ucişi din trădarea ta.”

“Asta, dacă nu-l spânzură şi pe el odată cu noi. Boierul nu-i om de cuvânt, şi părerea mea este că nu i-ar asigura nici un fel de privilegiu, decât poate acela de-a fi spânzurat primul.”

“Da, da, sau gândeşte-te ce coşmaruri şi ce fantome întunecate ale trecutului îi vor împovăra mintea, visele şi veghea, zi şi noapte, pentru tot restul vieţii lui nemernice de trădător.”

“Ai dreptate, trădarea trebuie eliminată cu orice preţ!” şopti şi mai apăsat Şapte Treizeci.

“Io unul, zic să-l băgăm în mă-sa, şi să nu mai vorbim niciodată cu el” propuse Guliuţă.

“Nu cred că asta e soluţia de care avem nevoie chiar în acest moment. Mă gândesc la altceva. Du-te pronto şi scoală-i pe toţi fraţii noştri. Adună-i în jurul meu la sfat de taină, căci am să le spun ceva” porunci căpetenia.

Iar, Guliuţă suflă în corn până ce se treziră cu toţii, şi apoi strigă:

“Pepenel! Scrumbie! Jimblă! Şuşterule! Conopidă! Mâţule! Gingivele! Hoaspe! Dgherme! Minulescule şi Eminescule! Veniţi la sfat de taină, cu şefu’. Jimblă, tu poţi să te culci la loc.”

Strâns uniţi în jurul lui Şapte Treizeci, ca piticii în jurul Albei ca Zăpada, lotrii sorbiră cu toată fiinţa cuvintele Şefului:

“Dragii mei. Ne-am adunat aici ca să vă spun c-am hotărât să plec dintre voi!”

“Cum, ce, cine, ce se dă?” murmurară surprinşi haiducii.

“Da, dragilor. Pentru că am ajuns la concluzia că voi fi trădat.”

“Cine-i Iuda, să-l dăm tăişului săbiei şi hangerului?” sări Pepenel, care era mai iute la mânie.

“Nu!” spuse Şapte Treizeci. “Mai bine decât să vă omorâţi între voi, mai bine zic, mă predau eu de bună voie în mâna poterei, pentru că nu suport ideea ca în Organizaţia noastră să pătrundă astfel de elemente trădătoare. Până acum am avut încredere în haiducii mei, dar de ieri mi s-a năzărit că poate unul din voi va trăda. Azi ştiu că aşa este, dar stă în puterea mea să pun capăt unei asemenea mârşăvii. În plus, cu cei 500 de napoleoni pe care-i veţi încasa de la preceptorul boieresc pe capul meu, vă puteţi cumpăra o bere. Vreau să termin odată cu nenorocita asta de viaţă. Capul mă doare îngrozitor şi m-am săturat să mă spăl pe dinţi în fiecare dimineaţă, oricât de geroasă. Aleg moartea şi sper că nu îmi veţi sta împotrivă, căci va fi vai de cel care mi se va opune!”

“Halt!” strigă atunci căpetenia poterei, care urmărise toată discuţia de după nişte tufe. “Asemenea oameni nobili nu merită să moară, ci să conducă! Îţi voi reda da libertatea, nobile Şapte Treizeci. Du-te şi fă dreptate în lume! Cât despre der schweinede trădători, va fi vai de capul lor!”

Discuţia se încheie într-un măcel general.

Ultimele cuvinte ale principalelor personaje au fost:

Şapte Treizeci: “Mor azi, cu inima împăcată, dar mă voi întoarce! Şi ţineţi minte, când nepoţii şi strănepoţii voştri vor auzi numele lui Şapte Treizeci, se vor cutremura de spaimă, căci aceea va fi Ora. Ora când vor merge cu toţii la şcoală, ca vitele la tăiere!”

Jimblă: “Eşti spus lu’ mămica!”

Guliuţă: “Uite Soarele, cum apune Soarele nostru!”

Willi, poteraşul: “Keine milă, băieţii mei ca neşte zmei!”

Restul figuranţilor, în cor: “Sculaţi, băi, oropsiţi ai vieţii …”

______________

* Pseudonim secret, codificat decafeinat

** Via Liviu Antonesei

51 afișare0 comentariu

Subscribe to Our Newsletter

© 2020 SAGA PUBLISHING