Caută
  • Adrian Grauenfels

Desenele lui Kafka (fragment)



Am vrut întotdeauna să ştiu să desenez. Voiam să văd şi să fixez ceea ce vedeam. Iată pasiunea mea.


G. Janouch, Conversaţii cu Kafka

Spre deosebire de cazul lui Victor Hugo, care desenează perfect conştient, în paralel cu opera sa poetică, oferindu-le desenelor sale statutul de operă minoră, sau lui Paul Valery care, în carnete, dezvoltă lucrurile conştient de complementaritatea lor, scriitură şi desen, activitatea de desenator a lui Franz Kafka trece neobservată de exegeţi, comentatori şi critici. Dificultatea situării își are dublă origine atât în dorinţa testamentară de a-şi sorti opera distrugerii după moarte, cât şi în dificultăţile obiective pe care le-a proiectat asupra moştenirii o dorinţă atât de radicală. Imediat ce trece bacalaureatul, Kafka se înscrie în primul rând la Arte Frumoase (1902), unde petrece câteva luni. Apoi, din motive necunoscute, abandonează şi se înscrie la drept. Prin studii, Kafka vrea să plătească o datorie morală către familia sa, mai exact către tatăl său care vrea să-I facă să lucreze în biroul lui. 1903 trece cu succes examenul de istoria dreptului. În a două parte a studiilor sale juridice (iarna 1903-vara 1905) are parte de câteva constrângeri. În timpul cursurilor — care-l plictisesc — acoperă cu mici desene foile pe care ia notițe. La 18 iunie 1905 absolvă examenul de drept iar în 1907 îşi începe viața profesională la Assicurazioni. În primele zile se simte un „declasat". Ziua de lucru începe la opt şi se încheie la optsprezece. Acceptă fără să cârtească orele suplimentare, uneori şi duminica. Într-o scrisoare către Felice Bauer din februarie 1913, revenind asupra trecutului său, scrie, însoțindu-şi rândurile cu două crochiuri cu brațe înlănțuite. Unul le reprezintă într-o manieră realistă, celălalt, asemănător unei hieroglife, le dă un sens figurat: „Îți place desenul meu? Ştii, am fost la un moment dat un mare desenator, doar că mi-am făcut ucenicia cu un pictor slab, care mi-a predat desenul academic şi mi-a irosit talentul.


Şi mai departe: "Atunci, acum câțiva ani, aceste desene m-au mulţumit mai mult decât orice pe lume." Această scrisoare către Felice este singurul document scris în care revine asupra activității sale de desenator. După anumite indicii, în 1907, Kafka simțea mai degrabă o vocație de desenator, decât de scriitor". Pictorul Fritz Feigl, fost coleg de clasă al lui Kafka, povesteşte că în timpul unei reuniuni care aducea laolaltă „un grup de pictori moderni", Die Acht („Cei opt"), printre care se găseau Max Horb şi Willy Nowak, Max Brod lăudase talentul unui foarte mare artist, Franz Kafka, ale cărui desene în stil expresionist le aminteau pe cele ale lui Paul Klee şi Alfred Kubin. În 1913, Kafka ezită între literatură şi desen, caută să-şi definească o activitate interioară imperios artistică. În 1908 pare să fi ales scrisul, fără a renunța cu totul la desen. Singurele două mărturii scrise, ale lui Max Brod şi Gustav Janouch, pierdute în acest mare deşert de linişte, sunt comparabile cu două pledoarii împotriva uitării. Fiecare dintre aceste mărturii, diferite şi complementare între ele, sunt asemănătoare unei apărări care ţinteşte reabilitarea. Încă din 1937, Max Brod, prietenul, le comentează, incită la cunoaşterea lor şi le măsoară importanţa cu aceea a operei scrise. Gustav Janouch, „discipolul, care-i dă cuvântul lui Kafka în "Conversaţiile" cu el, le scoate din interior şi pune cititorul să asculte extrema lor complexitate.

94 afișare0 comentariu

Postări recente

Afișează-le pe toate

Subscribe to Our Newsletter

© 2020 SAGA PUBLISHING